După o noapte lungă în care au fost candidați care au ajuns aproape de miezul nopții pentru depunerea candidaturilor, pentru birourile electorale de la Botoșani a urmat o zi la fel de îndelungată.
În cursul serii de 1 mai s-a finalizat analizarea dosarelor pentru ultimii care și-au depus candidaturile atât pentru Consiliul Județean cât și pentru Primărie.
La Biroul Electoral Județean (BEJ) au fost respinse dosarele celor de la Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) care au fost depuse în ultima zi, respectiv 30 aprilie.
Au fost trei candidaturi: Dorin Ciuștea, Verginel Vacariu și Dora Vacariu pentru funcții de consilieri județeni.
Decizie BEJ
„Constatând că lista de candidaturi nu respectă condițiile de formă și de fond reglementate de dispozițiile art. 46 – 56 din Legea nr. 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale (...), în sensul că listele de susținători sunt depuse în copii xerox color în patru exemplare iar cerințele legale impun depunerea în original în primele două dosare”.
374.344 de persoane sunt înregistrate în registrul electoral la nivel de județ.
O listă de susținători trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul alegătorilor, adică 3.744 de persoane. Ori cei de la PUSL nu au avut în dosar numărul suficient de persoane susținătoare pentru a le fi admise candidaturile.
La Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Botoșani s-au respins dosarele candidaților de la Partidul România Mare (PRM) precum și a celor de la Partidul Alianța Național Creștină.
În cazul PRM-ului au fost identificate probleme la listele de semnături care erau incomplete.
Decizie BECM
„Analizând lista susținătorilor s-a constatat din numărul total de 1040 de semnături au fost validate un număr de 832 semnături, sub numărul minim obligatoriu de 951 prevăzut imperativ în art. 49 din Legea nr. 1 15/2015 cu trimitere la Procesul Verbal emis de BEM nr. I Botoșani din 17.04.2024, respectiv ” numărul de susținători necesari pentru depunerea candidaturilor partidelor politice, alinatelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaturilor independente este de 951 susținători", un număr de 208 semnături trecute pe listele de susținători nu au îndeplinit cerințele prevăzute de art. art.5 1, alin. I din Legea nr. 1 15/2015”.
Candidații au la dispoziție un termen de 48 de ore pentru contestații.
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024