Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-a întrunit vineri în şedinţă pentru a lua măsuri privitoare la canicula din acest zile. S-a adoptat astfel un plan pentru diminuarea efectelor produse de căldura excesivă şi pentru gestionarea situaţiilor generate de aceasta. „În principal este vorba de modul în care se vor gestiona resursele de apă şi de cum vor acţiona autorităţile locale, comitetul judeţean şi cele locale pentru situaţii de urgenţă”, a afirmat prefectul Cristian Roman, preşedinte CJSU. Printre altele, s-au luat decizii privind gestionarea acumulărilor de apă, asigurarea rezervelor de apă pentru stingerea incendiilor, restricţionarea utilizării pesticidelor pentru evitarea poluării şi limitarea orelor în care animalele pot ieşi la păşunat.
În ceea ce priveşte municipiul Botoşani, s-a renunţat la ideea amplasării unor corturi din care să se facă aprovizionarea cu apă pentru trecători. „Soluţia cu cortul nu este una bună pentru că se creează efect de seră”, a explicat prefectul. Ca atare, s-a decis identificarea unor spaţii dotate cu aer condiţionat în care oamenii să poată consuma apă şi să se poată răcori.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024