La Protecția Consumatorilor s-au strâns foarte multe reclamații, în multe cazuri dispunându-se recalcularea.
Prețul compensat al energiei electrice depinde de consumul de anul trecut. Deși nimeni nu a știut de această condiționare până în martie, la adoptarea primei ordonanțe, marea majoritate a consumatorilor casnici s-au încadrat în plafonul de 300 kWh/ lună luat în considerare la facturarea din 2022. Anul acesta, plafonul a coborât la 255 kWh.
Toată Europa, nu doar România, așteaptă cu înfrigurare sosirea iernii. O sursă de energie mai scumpă, fie că e vorba de electricitate sau de gaz, a devenit spectrul următorului sezon rece. Costul kilowattului este cel care dă frisoane.
Primele măsuri de compensare a costului pentru energia electrică și gazul consumate au fost aplicate de la 1 noiembrie 2021. Atunci, prețul a fost plafonat la 1 leu/kWh, iar compensarea, la 29 de bani. Altfel spus, un kilowatt-oră a costat între 68 și 71 de bani în perioada 1 noiembrie 2021 – 1 aprilie 2022, iar firmele furnizoare care au încheiat contracte cu un preț pe kWh mai mare de un leu urmau să primească compensații de la stat.
O întreagă tevatură s-a iscat atunci, pentru că unele firme nu au aplicat corespunzător algoritmul, iar altele au încercat să recupereze de la consumatori subvențiile care întârziau să vină.
Soluția a venit de la Protecția Consumatorilor, unde s-au strâns foarte multe reclamații și care în dese rânduri a dispus recalcularea. Acum, de la începutul lunii august până la sfârșitul săptămânii trecute, în țară s-au înregistrat sute de astfel de reclamații.
La începutul anului, Guvernul a intervenit printr-o ordonanță de urgență asupra metodei de calcul a costului pentru consumul de energie electrică. Algoritmul păstrează prețul maxim de 68 de bani/kWh (inclusiv TVA) pentru consumatorii casnici care în anul pandemic 2021 au avut de plătit în medie pentru cel mult 100 kWh/ lună, maxim 80 de bani pentru cei cu consum mediu lunar între 100 și 300 kWh anul trecut și cel mult un leu, de asemenea cu TVA inclus, pentru clienții non-casnici.
Nicio referire la cei care, anul trecut, au depășit media lunară de 300 kWh și care, astfel, nu beneficiază acum de nicio reducere. Astfel, chiar dacă acum un asemenea consumator se restrânge chiar la mai puțin de 100 kWh pe lună, el va plăti toată această cantitate de energie consumată la prețul din contract, fără nicio compensație. De exemplu, dacă contorul arată că a consumat 90 kWh și în contract prețul e 3 lei/kWh, va plăti 270 de lei. Un fel de pedeapsă că anul trecut nu a fost mai econom.
Dacă, anul trecut, nu știa nimeni că Guvernul va lega consumul de atunci de facturile din 2022, anul acesta se schimbă iarăși regulile. O nouă ordonanță intrată în vigoare recent, la 1 septembrie 2022, coboară această limită medie de la 300 la 255 kWh. „Nu este o scădere de la 300 la 255 kWh, ci o aplicare voluntară a ceea ce s-a hotărât la Bruxelles”, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu. Potrivit declarațiilor lui, 7,6 milioane de locuințe se încadrau în plafonul de 300 kWh, iar în cel de 255, 7,2 milioane.
Material integral în Obiectiv de Suceava…
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024