Întrunit vineri după-amiaza în şedinţă, Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) al PDL Botoşani a stabilit ca scrutinul pentru desemnarea conducerii organizaţiei să aibă loc pe cu o săptămână înainte de Paşti, adică în week-end – ul 16-17 aprilie.
Acesta va fi precedat, probabil tot cu o săptămână înainte, de alegerile la organizaţia municipală.
„Pe 15 mai sunt alegerile la nivel naţional şi am decis să le facem înainte de cele de la nivel naţional şi nici nu puteam să le facem de Paşti”, a explicat stabilirea datei
Florin Ghiorghiţă, preşedintele organizaţiei municipale a PDL. La şedinţa care a avut loc la Primărie şi nu la sediul PDL au participat, printre alţii, parlamentari, primarul Cătălin Flutur, viceprimarul Florin Ghiorghiţă, directorul SC Modern Calor SA Ion Diaconu, primarii de Flămânzi, Mitoc, Văculeşti, Ibăneşti şi Pomârla. Nu şi-a mai făcut publică cineva candidatura, dar se prefigurează surprize în această privinţă.
„Deocamdată nu, dar o să-şi mai anunţe”, ne-a mai spus
Ghiorghiţă, care a menţionat că acest lucru va fi probabil valabil atât pentru organizaţia judeţeană, cât şi pentru cea de la municipiu.