Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta 60.000 de ţigarete fără timbru de acciză.
Ţigaretele, în valoare de 33.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării, în cauză fiind întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În data de 26 februarie 2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete. Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 15:10, a fost identificat pe raza municipiului Dorohoi un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un cetățean român în vârstă de 36 de ani, care transporta mai multe colete cu țigarete.
La controlul efectuat asupra autoturismului, a fost descoperită, în portbagaj, cantitatea de 60.000 de țigarete, ambalate în folie neagră.
Bărbatul a declarat că a achiziţionat ţigările din județul Suceava, de la diverse persoane de naţionalitate ucraineană, în scopul comercializării în localitatea Dorohoi.
Pe numele tânărului, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Autoturismul, în valoare de 17.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, iar ţigările în valoare de 33.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024