În ultima săptămână au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati nu mai puţin de 34 de botoşăneni, după ce au fost muşcaţi de căpuşe, iar unii dintre aceştia s-au prezentat cu multiple înţepături cauzate de aceste insecte.
Potrivit medicilor, pacienţii prezentau muşcături pe diferite părţi ale corpului, în special la nivelul membrelor.
„Pacienţii prezentau plăgi muşcate de căpuşă o parte, cu retenţie de insectă, o parte fără. Prezentau reacţii alergice locale, inflamatorii. S-a extras corpul străin şi s-a administrat tratamentul profilactic de specialitate” a declarat
Petre Rădăuceanu, şeful secţiei UPU. De asemenea, bolnavii au fost dirijaţi către Secţia de Boli Infecţioase pentru continuarea tratamentului specific şi supraveghere.
Medicii recomandă botoşănenilor să se adreseze cadrelor medicale dacă observă prezenţa acestor insecte la nivelul pielii deoarece încercând să o extragă singuri există riscul să rămână capul căpuşei ce poate provoca reacţii de tip pseudo alergic cât şi de tip septic. Nu în ultimul rând doctorii au mai precizat că este necesar de urmat tratamentul profilactic cu antibiotice.
CITEŞTE:
Botoşăneni ajunşi la urgenţe cu căpuşe în corp