Medicul de expertiză medicală, Viorica Carabulea care a înlocuit-o pe Liliana Teodoriu în cadrul Casei Judeţene de Pensii, după ce cea din urmă a fost ridicată de mascaţi, şi-ar putea înceta activitatea din cadrul instituţiei cu începere din luna septembrie a acestui an.
Potrivit conducerii de la Casa de Pensii, Viorica Carabulea a fost încadrată pe perioadă determinată cu scopul de a lua spre evaluare dosarele restante după arestarea lui Teodoriu în decurs de 30 de zile, respectiv ultima lună de vară. Astfel de la data de 1 septembrie a anului în curs, continuitatea la cabinetul medical actualului medic urmează să fie decisă de Casa Naţională de Pensii. Variantele ar fi detaşarea unui medic dintr-un judeţ învecinat, cum ar fi Iaşi sau Suceava sau o alta ar fi prelungirea contractului de muncă a Vioricăi Carabulea.
„În raport de ceea ce ne comunică cei de la Casa Naţională. Dacă o să fie detaşarea unui medic specialist, se va proceda la încetarea activităţii d-nei Carabulea, în cursul lunii septembrie este posibil să primim clarificări în acest sens. Prin activitatea derulată de Viorica Carabulea în luna august s-au adus la zi toate dosarele restante”, a declarat
Ştefan Dodiţă, director executiv CJP. De asemenea, directorul Casei de Pensii a mai afirmat că, numărul dosarelor restante a fost de aproximativ 370, toate acestea fiind aduse la zi de către actualul medic specialist.
Gabriela ERDIC