Un şofer care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers a provocat un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Astfel, duminică, la ora 14.40, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în afara localității Șcheia, un tânăr de 25 de ani din comuna Stroiești nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în aceeași direcție de o tânără de 26 de ani din orașul Gura Humorului.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăra de 26 de ani a fost proiectat în față, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 26 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. (Sursa: Monitorul de Suceava)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024