Un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat un carambol în cea de-al doilea municipiu al judeţului. În ultima zi a anului trecut, în jurul orei 20:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfântul Ioan Românul din Dorohoi, Gelu P., de 47 ani, din oraş, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în coloană în fața sa. În această împrejurare a intrat în coliziune cu automobilul respectiv, proiectându-l într-un altul, aflat de asemenea în trafic. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Municipiului Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
CITEŞTE ŞI:
Tânăr de 25 de ani – revelion terminat cu maşina răsturnată