Mai mulți botoșăneni vor avea parte de servicii medicale gratuite.
Serviciile socio-medicale au fost acordate la Centrul de Permanență Vorona, coordonat de doctor Nicoleta Luiza Ungureanu, scrie Doxologia. Pentru a organiza în bune condiții activitatea cu caracter socio-medical, am fost sprijiniți de preotul Petru Fercal protopop de Botoșani și de preotul Andrei Anușca de la Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Vorona.
Caravana Medicală s-a desfășurat în două etape: în data de 15 iunie, copiilor și adulților identificați li s-au recoltate probe biologice care au fost prelucrate la Spitalul Providența. În data de 20 iunie, pe baza analizelor medicale, copiii au beneficiat de consult pediatric, iar persoanele adulte au beneficiat de consult de medicină internă, EKG (electrocardiogramă) și ecografie generală.
La activitate a participat o echipă de asistenți medicali ai policlinicii și medici din cadrul acestei unități medicale: Alina Miclescu, medic primar medicină internă și Rusu Lavinia, medic specialist pediatru, precum și asistentul social Emilia Gheorghiasa, coordonatorul Centrului de suport.
La final, Fundația Medicală „Providența” le-a oferit celor 25 de copii, câte un pachețel cu dulciuri, iar persoanele adulte au primit gratuit medicamentele pe care medicul de medicină internă le-a recomandat.
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile