Potrivit conducerii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), noul card de sănătate va fi diferit de cel vechi, iar până spre sfârşitul lunii august ar urma ca o primă tranşă să fie trimisă către asiguraţii din toate judeţele ţării.
Acesta va conţine mai multe informaţii cu privire la asigurat, respectiv va fi specificată grupa sanguină, RH-ul, maladiile grave de care suferă pacientul şi eventualele tratamente medicamentoase ale acestuia.
„La nivelul judeţului Botoşani aproximativ 226.000 de asiguraţi vor beneficia de acest card de sănătate, dintre care 89.000 unt copii cu vârsta sub 18 ani. Cardurile de sănătate sunt produse de către Imprimeria Naţională în două tranşe. Trebuie să primească cardurile acestea toate persoanele asigurate cu vârste de peste 18 ani”, a declarat
Costel Lupaşcu, directorul CAS Botoşani.
Odată cu eliberarea cardului de sănătate pacienţii ar putea să precizeze dacă sunt de acord să le fie donate organele după moarte. Însă, pentru a putea deveni donatori de organe acei asiguraţi au nevoie în timpul vieţii lor de un act notarial în care să facă asemenea declaraţii. Cardul de sănătate va avea o strânsă legătură cu reţeta electronică şi dosarul electronic în care vor fi precizate toate problemele medicale ale pacientului.
CITEŞTE:
"Chiul" la locul de muncă sancţionat de Casa de Asigurări