(P) Atunci când te gândești la amenajarea casei, este important să ții cont de tipurile de pardoseală pe care dorești să le alegi pentru fiecare cameră. Indiferent dacă stilul casei este unul modern sau clasic, vintage sau minimalist, alegerea acestora poate fi o decizie dificilă și reprezintă o investiție destul de costisitoare, de aceea trebuie să ai în vedere o mulțime de criterii înainte de a alege cea mai bună soluție.
O pardoseală bine aleasă, potrivită cu restul decorului, este cea care echilibrează atmosfera întregii case. Deoarece face parte dintr-un tot unitar, este important să se combine armonios cu piesele de mobilier alese, cu accesoriile și decorațiunile din casă.
Unul dintre cele mai importante elemente dintr-o locuință este soluția de pardoseală, care trebuie să aibă un aspect atrăgător, să fie funcțională și durabilă. Ideale sunt materialele cât mai rezistente, cu aspect natural, mai ales în încăperile sau zonele în care traficul este intens.
Poți opta pentru pardoseală LVT, un material extrem de rezistent, ușor de montat și de întreținut, care oferă protecție termică optimă. Înainte de a alege modelul potrivit pentru casa ta, citește cu atenție ce specificatii tehnice are acest material, pentru a te asigura că iei decizia corectă.
Alegerea pardoselii potrivite este un pas important, indiferent de suprafața de care dispui, stil sau dimensiunile plăcilor. Există o mulțime de modele disponibile pe piață, iar alegerea celei mai potrivite soluții poate fi uneori dificilă, însă dacă iei în considerare câteva aspecte, mai ales cele legate de calitate, vei obține o soluție rezistentă, durabilă, cu aspectul pe care îl dorești.
Stabilește în primul rând atmosfera pe care vrei să o imprimi întregii case, dacă îți dorești un decor mai boem, confortabil, sofisticat, elegant, rustic sau romantic.
De asemenea, este recomandat să alegi câteva mostre de material și culori diferite, pentru a vedea care este efectul acestora în diferite momente ale zilei, cu lumina naturală sau artificială. În general, culorile deschise aduc un plus de luminozitate oricărei încăperi, așa că este important să iei și acest aspect în considerare când alegi tipul de pardoseală pentru casa ta. Tonurile și nuanțele mai întunecate dau o atmosferă caldă și primitoare, așa că dacă îți dorești un astfel de decor, sunt alegerea perfectă.
Indiferent de tipul de pardoseală pentru care ai optat, este important să aplici metodele potrivite de îngrijire și întreținere, pentru a te bucura cât mai mult timp de alegerea ta. Pentru a prelungi durata de viață a pardoselilor și pentru a le păstra aspectul, este necesar să le îngrijim regulat, cu produsele potrivite.
Este recomandat să folosești detergenți speciali, care îndepărtează eficient praful și murdăria acumulate. Aplică doar produse care nu sunt agresive pentru tipul de suprafață ales și nu deteriorează materialul și finisajele. Citește eticheta produselor de curățenie și alege-le doar pe cele recomandate pentru tipul de pardoseală din casa ta.
Indiferent de materialul ales, este recomandat să folosești o cantitate cât mai mică de apă și produs și un mop cu conținut ridicat de microfibre, indicat pentru orice tip de suprafețe. Pentru anumite materiale, nu se recomandă folosirea dispozitivelor care folosesc aburi la temperaturi înalte și produse abrazive, care pot deteriora suprafața.
Aplicarea tratamentelor este potrivită doar pentru anumite tipuri de pardoseală, de aceea, dacă nu ești sigur ce produs poți să folosești, cere sfatul unui specialist, pentru a nu deteriora suprafețele.
De asemenea, menține nivelul optim de umiditate și temperatura potrivită în toate încăperile din casă, mai ales dacă ai optat pentru un tip de pardoseală care necesită condiții speciale.
Pardoselile sunt un element important de decor și ne ajută să creăm atmosfera pe care o dorim în întreaga casă. De aceea, este important să alegem cu atenție tipul de pardoseală pe care îl montăm și să îi acordăm îngrijirea corespunzătoare. Este esențial să urmăm câteva sfaturi simple de întreținere, iar rezultatul va fi un aspect îngrijit și de efect, pentru cât mai mult timp!
Sursa foto: Shutterstock
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024