SC Uvertura City Mall SRL, compania care administrează cel mai mare complex comercial din Botoșani, a reușit să blocheze vânzarea către un nou proprietar.
Aceasta după ce anul trecut administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare (MRL) Iaşi şi creditorul Banca Transilvania hotărâseră scoaterea mall-ului la vânzare.
Marea problemă era că suma cerută de administratorul judiciar şi de creditor se ridica la doar 32,7 milioane de lei. De asemenea, era scos la vânzare ca un simplu imobil, ceea ce însemna că noul proprietar putea să îi păstreze actualul specific, dar și să îl transforme într-o clădire de birouri, un spital sau altceva, ce ar fi dorit.
Aceasta în timp ce reprezentanţii mall-ului susțineau anul trecut că planul de reorganizare prevedea transferul afacerii, adică păstrarea actualului profit și asta la un preț aproape dublu, de 61 de milioane de lei.
„Prin decizia nr. 423 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava (...), a fost anulată sentinţa pronunţată. Ca efect al acestei decizii, Uvertura City Mall SRL a revenit în perioada de observaţie”, se arată în raportul de activitate al administratorului special.
„Acţiunea de vânzare a centrului comercial a fost o iniţiativă a administratorului judiciar şi nu era prevăzută în planul de reorganizare aprobat de creditori. Din acest motiv a fost contestată de creditori în instanţă”, a spus Boris Titov, shopping center manager al Uvertura Mall, pentru Ziarul Financiar.
SC Uvertura City Mall SRL, firmă aflată în insolvență, a avut în 2017 venituri din vânzări declarate de chiriaşi de 55,3 milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de anul 2016, când vânzările retailerilor au fost de aproape 40 de milioane de lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024