Doi tineri morți și alți trei răniți. Acesta este bilanțul unui grav accident petrecut ieri, după ce șoferul unui BMW cu numere de Bulgaria a adormit la volan și a intrat în parapete de pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc ieri în zona Hanul Ancuței, pe raza județului Neamț. Potrivit stiri-neamt.ro, din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că, în timp ce un tânăr de 21 ani, din Iași conducea un autoturism pe DJ 208G, având direcția de mers spre Tupilați, într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe cupolă, rezultând decesul a doi tineri, de 21 și 22 de ani, din Iași, pasageri în autoturism, precum și rănirea conducătorului auto și a unui alt tânăr de 25 de ani, din Iași.
În același timp, un alt autoturism care circula în spatele mașinii care s-a răsturnat, pentru a evita coliziunea cu aceasta, a virat brusc spre stânga, a derapat și a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe partea stângă. Și acest autoturism era condus tot de un tânăr din Iași, de 25 de ani, iar în urma impactului a rezultat rănirea pasagerului din acest autoturism, un tânăr de 22 de ani, din Iași. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024