Trei persoane au decedat, duminică seară, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN7 în zona localităţii Nicolae Bălcescu, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal sub cabina unui autocamion care circula regulamentar, potrivit Ziua de Vest.
Victimele se aflau într-o maşină care circula din direcţia Arad către Deva. Conform anchetatorilor, la un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, persoana care se afla la volan a pătruns cu maşina pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers. În maşină se aflau două tinere de 21 de ani şi un tânăr de 25 de ani, fratele uneia dintre fete. Fata şi băiatul locuiau în comuna Bârzava şi mergeau să-şi ducă prietena acasă, în comuna Săvârşin. La volan se afla tânăra de 21 de ani din Bârzava, care avea carnet de circa 3 luni.
"Accidentul s-a produs pe DN7 în zona localităţii Nicolae Bălcescu. În momentul sosirii echipajelor de intervenţie - un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD de la secţia de pompieri Bârzava, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă - Staţia Săvârşin au constatat că este vorba despre trei victime - două femei şi un bărbat - toate trei decedate, încarcerate într-un autoturism care se găsea sub capul tractor al unui autotren.
S-a trecut la descarcerarea şi scoaterea celor trei victime, în vedere predării acestora către colegii de la Medicină Legală", a declarat căpitan George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile