Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune tematică de control privind modul de desfăşurare a conformităţii calităţii produselor şi serviciilor, condiţiile de comercializare şi etichetare a alimentelor di unităţile de alimentaţie publică. Au fost vizate restaurantele, pizzeriile, bufete, terase, braserii, fast-food-uri, etc, atît în mediul rural cît şi în cel urban. Au fost verificaţi un număr de aproape 30 de agenţi economici şi a fost verificată o cantitate de aproape 500 de kilograme de produse alimentare, din care 13 kg prezentau abateri.
„S-au aplicat patru amenzi contravenţionale în valoare de 14.000 de lei şi şapte avertismente. S-au constatat abateri de la prevederile HG 106 privind etichetarea alimentelor, astfel în lista de meniu nu era precizat gramajul la pîine, iar la cafea patru culori nu se precizau procentele ingredientelor. Carnea de pasăre congelată nu avea pe etichetă menţionată data limită de consum, era invizibilă, piept de pui congelat cu elemente de informare şi caracterizare incomplete, carne tranşată neetichetată cu data tranşării şi etichetării. Aceste produse au fost oprite temporar de la comercializare”, a declarat
Sanda Constantinică, jurist CJPC. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au afirmat că nu au fost constatate abateri cu privire la calitatea produselor care să pună în pericol sănătatea consumatorilor.