Cele două puncte de trecere de frontieră din judeţ sunt păzite 24 din 24 de ore şi de către inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare. Aceştia interzic cu desăvarşire comercializarea de carne de porc şi preparate din Ucraina. Asta din cauza faptului că în urmă cu aproximativ o lună de zile a fost depistat un focar de pestă porcină africană în Rusia. Pentru a nu pune în pericol viaţa botoşănenilor, inspectorii sanitari vor confisca toate produsele de origine porcină aduse din Ucraina.
Avertizaţi în urmă cu aproximativ o lună de zile de către inspectorii sanitari veterinari de pericolul pe care îl reprezintă infestarea cu pestă porcină africană, botoşănenii au în continuare interdicţia de a nu aduce pe teritoriul ţării carne şi produse din carne de origine porcină provenită din Ucraina. În acest sens, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va asigura permanenţă în cele două puncte de
trecere ale frontierei din Stînca Costeşti şi Racovăţ .
„
Pe cele două puncte de trecere a frontierei au fost prezenţi inspectorii sanitar veterinari 24 din 24 de ore, acelaşi program îl menţinem şi în perioada Revelionului, practic toţi cei care intră în ţară şi transportă carne de porc sunt opriţi iar carnea este confiscată şi ulterior incinerată, pentru evitarea contaminării cu pesta porcină”, a declarat
Minodora Vasiliu, director coordonator DSVSA.
Pînă în prezent nu au fost înregistrate cazuri în care să fie depistată carne de porc la cele două puncte de frontieră, semn că populaţia este informată cu privire la această interdicţie.