Hypermarketul Carrefour şi-a deschis parţial luni dimineaţă porţile. Pentru prima dată de la demararea lucrărilor jurnaliştii au avut acces în incinta centrului comercial. De fapt, este vorba de un complex „Botoşani Shopping Center” dezvoltat de belgienii de la „BelRom” în care retailerul francez reprezintă principalul punct de atracţie.
Dincolo de acesta, galeriile comerciale cuprind magazine deschise mărci de prestigiu precum „New Yorker”, C&A, Leonardo, Orsay sau Domo. Decoamdată finalizate 100% sunt doar lucrările la Carrefour, celelalte magazine fiind în curs de amenajare. În unele dintre acestea marfa a fost deja expusă, în altele s-au montat şi firmele luminoase, în altele nu s-a început încă amenajarea. De altfel, atât în interior, cât şi în exteriorul uriaşului complex se lucrează încă în ritm susţinut. Pentru Botoşani cifrele sunt impresionante. "Botoşani Shopping Center" are în jur de 20.000 de metri pătraţi, din care 7.000 mp reprezintă suprafaţa Carrefour, iar 5.600 mp galeriile comerciale. 90% dintre acestea sunt deja închiriate şi au programată deschiderea pentru marţi 15 noiembrie.
Planuri de extindere la etaj
În cea de-a doua fază, în 2012, galeriei comerciale i se vor adăuga noi suprafeţe, în plan existând şi construcţia unui etaj. În întregul complex vor lucra în jur de 500 de oameni şi numai în Carrefour există deja 50.000 de produse. Panglica „Botoşani Shopping Center” a fost tăiată de François-Melchior de Polignac, director Carrefour România, George Zar, director Carrefour Botoşani, Piet van Waes, director BelRom România şi Andreea Mihai, director marketing Carefour România. În această seară este programat un cocktail cu oficialităţile.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI :
Carrefour se deschide cu schele și buldozere