Prefectului Costică Macaleţi i s-au comunicat joi cele mai mari nemulţumiri pe care le au sindicaliştii Cartelului Alfa de la nivelul judeţului Botoşani, anunţă Prefectura Botoşani prin intermediul unui comunicat. Marius Oroşanu, preşedintele filialei botoşănene, împreună cu 13 lideri de sindicate din diverse instituţii, toate afiliate marii familii sindicale, a expus câteva dintre problemele cu care se confruntă, solicitând să se organizeze cel puţin trimestrial un astfel de dialog.
Transparenţă, cerşetori, regionalizare şi multe altele
Modificarea Legii Dialogului Social, funcţionarea Consiliului Tripartit din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, respectarea prevederilor contractelor colective de muncă de ramură sau de unitate de către conducerile diverselor instituţii din judeţ şi lipsa transparenţei decizionale a acestora sunt câteva dintre problemele ridicate.
În timp ce sindicaliştii din Urban Serv a solicitat transparenţă în ceea ce priveşte noul sistem de salubrizare, competenţe suplimentare pentru eradicarea cerşetorilor din cimitire şi a samsarilor din pieţe, reprezentantul din învăţământ a readus în atenţie problema decontării navetei cadrelor didactice.
Poliţiştii de frontieră şi-au exprimat nemulţumirea faţă de sistematizarea din jurul sediului serviciului teritorial, angajaţii din muzee au reclamat legea salarizării care produce mari discrepanţe, iar funcţionarii din Maternitate au avertizat asupra efectelor nedorite pe care le-ar putea avea regionalizarea şi reducerea numărului de paturi din spitalele botoşănene.
Prefectul promite
„Vom lua pe rând problemele ridicate aici şi vom încerca să găsim soluţii şi răspunsuri. Voi lua legătura cu fiecare dintre părţile implicate în aceste nemulţumiri. Aş vrea să avem o relaţie mai activă şi atunci când constataţi reticenţa unui director în respectarea normelor de dialog social, să mă contactaţi imediat”, a fost, printre altele răspunsul
prefectului Costică Macaleţi.
Întâlniri similare şi cu reprezentanţii celorlalte structuri sindicale din judeţ vor avea loc „în următoarea perioadă” , se menţionează în finalul comunicatului.
CITEŞTE ŞI:
Liderul Cartel Alfa i-o întoarce prefectului : Dezinformare sau minciună?