Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut progrese, inclusiv la nivelul judeţului Botoşani, în privinţa dialogului social, reprezentanţii sindicali din instituţiile publice reclamă în continuare probleme mari de comunicare cu cei din conducerea acestor unităţi.
Aceasta este concluzia dedusă de prefectul Dan Nechifor după întâlnirea cu membrii conducerii filialei Botoşani a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a răspuns joi, 17 martie, la invitaţia liderilor organismului sindical pentru o discuţie introductivă ce a avut loc chiar la sediul organizaţiei. În acest context, reprezentantul IMPACT a acuzat lipsa totală de comunicare cu conducerea Serviciului Public Local pentru Asistenţă Socială din cadrul primăriei Botoşani, în timp ce porta-vocea societăţilor de utilitate publică din subordinea autorităţilor locale a tras un semnal de alarmă asupra diferenţelor mult prea mari dintre salariile celor din conducerea acestor unităţi şi cele ale personalului de execuţie.
Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean au reproşat lipsa consultării sindicale în deciziile luate, dar şi problemele de recunoaştere sindicală. Mai numeroase au fost, însă, dificultăţile cu care se confruntă, în continuare, sindicatele din sănătate. Diferenţele de sporuri pe aceeaşi funcţie, neacordarea orelor suplimentare şi nerecunoaşterea salarială a promovărilor profesionale sunt doar trei dintre problemele ridicate în ultima perioadă şi rămase nerezolvate nici până acum. În aceste codiţii, o parte dintre liderii prezenţi l-au anunţat pe prefectul Dan Nechifor că sunt iminente anumite forme de protest în lunile următoare. Mitinguri şi greve ar putea avea loc în lunile mai şi iunie, atât din direcţia serviciilor locale de utilitate publică, dar şi dinspre salariaţii Spitalului Judeţean.
„Din punctul meu de vedere, dacă, într-un judeţ, nu se face corp comun între sindicate şi patronate, mare parte din probleme nu se vor rezolva. Deci este nevoie de comunicare şi de înţelegere. Personal, sper ca legea salarizării unice să poată fi finalizată şi aplicată cât de repede, rezolvând multe dintre aspectele ridicate aici”, a fost reacţia prefectului Dan Nechifor, explicând că sarcina actualului Guvern este cu atât mai grea, cu cât lucrează cu factori de influenţă şi cu o stare de fapt deja existente.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile