Imobilul se află la stradă, pe Calea Națională din municipiul Botoșani și prezintă imaginea unei rampe de gunoi la dimensiuni mai mici.
Se află în apropiere de Școala de Cooperație. Curtea casei prezintă o aglomerație de deșeuri aruncate unele peste altele, ajungând la înălțimea gardului împrejmuitor. Cutii din carton, valize vechi, resturi din plastic sau piese defecte de mobilier.
Din stradă accesul la casă pare aproape imposibil, mai ales că și ușa de la intrare este acoperită cu tot felul de gunoaie.
Proprietarii acestei case ar fi Tătar Viorel și Ionela, doi soți care s-ar fi despărțit între timp. Ea s-a mutat cu domiciliul la Tecuci dar este plecată la muncă în Italia. El, în vârstă de 66 de ani are domiciliul stabil pe strada Ion Pillat.
Proprietatea lor a intrat în mai multe rânduri în atenția Poliției Locale.
„Poliția Locală în nenumărate rânduri s-a sesizat cu privire la depozitări necontrolate în curtea din Calea Națională. Am aplicat sancțiuni și soției și soțului. Până în momentul de față avem patru sancțiuni la HCL 355/2011 în cuantum de 100 de lei fiecare. Doamna a achitat, el nu le-a achitat, se pare că are și probleme psihice și sunt agravate în momentul în care consumă alcool”,
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale
Pe lângă aplicarea amenzilor, polițiștii locali i-au propus proprietarului casei din Calea Națională angajarea unei firme de profil pentru salubrizarea casei și a curții.
S-au lovit de un refuz categoric din partea botoșăneanului colector de gunoaie care a recționat violent la ideea că i-ar fi luate deșeurile.
„Este focar de infecție și deranjează și cetățenii Botoșaniului și vecinii. Bineînțeles că s-a opus, a început să facă scandal, să rupă hainele de pe el. Noi am constatat că sunt depozitări necontrolate a unor deșeuri din materiale plastice, carton și fier. Sancționarea lui nu poate fi o soluție atât timp cât pare a fi insolvabil”,
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu nu poate interveni pe proprietăți private. Șefa de la Garda de Mediu Botoșani a declarat că va trimite o echipă de comisari în zonă, la începutul săptămânii următoare.
”Vor fi stabilite măsuri în sarcina unitatății administrativ teritoriale de salubrizare a amplasamentului, precum și măsuri de colectare separată a deșeurilor reciclabile abandonate și valorificarea acestora prin operatori economici autorizați”,
a transmis Cristina Kashyap, comisar șef al Gărzii de Mediu Botoșani
Pentru recuperarea cheltuielilor privind salubrizarea și transportul deșeurilor, Primăria Botoșani se poate îndreptat asupra deținătorului de deșeuri.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024