În condițiile legii, se reduce vârsta standard de pensionare cu câte șase luni pentru fiecare copil, respectiv maximum trei ani și șase luni pentru șapte sau mai mulți copii.
Anunțul a fost transmis pe una dintre paginile de socializare de către reprezentanții Casei de Pensii Botoșani.
„Reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 51 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se aplică în cazul femeilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
În condițiile legii, se reduce vârsta standard de pensionare cu câte șase luni pentru fiecare copil, respectiv maximum trei ani și șase luni pentru șapte sau mai mulți copii.
Reducerea vârstei standard de pensionare acordată în condițiile de mai sus poate fi cumulată cu alte reduceri (ex: grupe de muncă) sau prevăzute de alte acte normative cu caracter special, fără ca reducerea totală să fie mai mare de 11 ani.
În vederea aplicării reducerii pentru copii dosarul de pensionare trebuie să mai conțină și:
Formularul de declarație poate fi descărcat de aici!”
(Foto: Freerange Stock)
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile