O casă de pe strada Armeană din municipiul Botoșani a fost în pericol, în această dimineață, în urma unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.
Din fericire fumul au fost observat la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința. Proprietara, în vârstă de 75 de ani, dar și fiul ei, de 49 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului deoarece au suferit atacuri de panică. Aceștia au refuzat transportul la spital.
La incendiu au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ.
Cauza probabilă este scurtcircuit.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:
Verificați periodic instalațiile electrice astfel încât să puteți înlătura defecțiunile;
Nu folosiți instalaţii electrice cu improvizații;
La suplimentarea receptoarelor, asigurați-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
Verificați și cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
Nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite.
Ghid pentru a gestiona stresul financiar cauzat de situații neprevăzute
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Se pregătesc curse noi de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Beneficiile unui frigider side by side în menținerea prospețimii alimentelor pregătite în avans
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un tânăr din Botoșani a murit într-un spital din Germania
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Tendințe în designul fațadelor de clădiri pentru 2025: inovare și sustenabilitate
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile