Singura prezentare de produse pentru nunţi şi alte evenimente speciale din Botoşani a fost primită cu bucurie şi uimire de consumatorii botoşăneni. Timp de patru zile, extrem de multe persoane au păşit pe cocorul roşu din faţa locaţiei Casa Dulce.
Botoşănenii care au vizitat expoziţia în număr mare au avut plăcerea de a degusta din produsele de casă şi anume: torturi, prăjituri, fursecuri, bomboane, ciocolată de casă, produse de patiserie sau îngheţată declarîndu-se extrem de mulţumiţi de calitate şi afirmînd că sunt foarte gustoase. În rîndul consumatorilor
au fost copii, adolescenţi, viitori miri dar şi persoane adulte. Unii dintre ei, studenţi sau angajaţi din localităţi mari precum Tîrgul Mureş sau Cluj au afirmat că astfel de expoziţii au văzut doar la Tîrgurile de Nunţi din marile oraşe şi nu se aşteptau ca în Botoşani să aibă ocazia de a alege un tort deosebit, impresionant prin gust şi design. Totodată, potrivit personalului de la
Casa Dulce, o pereche de tineri au venit cu imagini ale unor torturi luate de pe internet, însă au renunţat la propriile designuri în detrimentul celor de la
Casa Dulce care sunt net superioare celor găsite pe internet pentru unicul eveniment din viaţa lor. Astfel, în urma prezentării de produse, s-au preluat comenzi de nunţi chiar şi pentru lunile august, septembrie şi octombrie, în condiţiile în care sezonul de nunţi pe anul 2010 este abia la început.
Casa Dulce a impresionat mai ales cu modelul de tort supraetajat, prin ornamente, fie ele din ciocolată, frişcă, marţipan, florale sau fructe, cele florale fiind realizate în colaborare cu florăria Casa Iza. Nu în ultimul rînd, mulţi dintre vizitatori au fost uimiţi de faptul că au putut gusta din diversele sortimente fără a plăti.”
Aşa ceva nu a mai văzut Botoşaniul” a ţinut să afirme un botoşănean impresionat de prezentarea de produse. Şi aşa si este!
Este primul eveniment şi
Casa Dulce îşi propune ca şi în anii viitori să organizeze astfel de tîrguri de nunţi pentru a veni în întîmpinarea mirilor şi nu numai.