O familie din comuna Hăneşti a rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce a ignorat sfaturile pompierilor şi a utilizat o instalaţie electrică improvizată. Duminică seară, un scurtcircuit produs ca urmare a exploatării unor conductori electrici improvizaţi a aprins bunurile din două încăperi ale casei, precum şi acoperişul.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 20.00. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul şi bunurile din două încăperi ale locuinţei, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din celelalte camere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat şase angajaţi I.S.U. Botoşani şi doi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Hăneşti, mai bine de o oră. Flăcările au distrus 120 mp din acoperişul casei, 4 uşi, 4 geamuri, mobilierul şi îmbrăcămintea din două camere ale casei, valoarea pagubelor fiind estimată la 20.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40.000 lei.