Casa de Cultură a Sindicatelor a rămas din nou fără director după ce, mandatul de interimat a lui Valentin Rău a expirat în data de 15 aprilie, conform deciziei emise pe data de 15 noiembrie 2009, de către Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR).
Şi, cu toate că referentul cultural a afirmat că de la nivel central a primit asigurări că i se va prelungi perioada de interimat pînă la organizarea unui concurs, acest lucru nu s-a întîmplat şi în realitate. Valentin Rău nu a comentat situaţia sa, cu precizarea că i s-ar fi interis să ofere informaţii în acest sens. “
Nu am nimic de declarat deocamdată, eu nu pot comenta decizia şefilor mei de la Bucureşti, ei ştiu cel mai bine ce au de făcut, nu ştiu ce se va întîmpla mai departe, aştept precizări de la Bucureşti”, a declarat
Valentin Rău, fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani.
Expirarea mandatului de interimat a lui Valentin Rău a trecut neobservată şi printer membrii Consiliului de Administraţie de la nivelul instituţiei culturale. “
Nu ştiam că i-a expirat mandatul, dar pot fi două variante, una că ori la nivel central s-a uitat acest aspect, ori cei de la Bucureşti s-au întîlnit, au luat o decizie pe care nu au mai comunicat-o mai departe, dar este opinia mea ipotetic vorbind. Oricum eu mine voi participa la Băile Olăneşti la o întîlnire cu liderii filialelor Cartel Alfa unde voi ridica şi această problemă pentru că Cartel Alfa nu îl sprijină pe fostul director din punct de vedere al activităţii şi a managementului defectuos”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Sindicalistul a mai declarat că va susţine orice alt candidat din altă condeferaţie sindicală care să aibă verticalitate şi un proiect de management care să se ridice la înălţimea aşteptărilor.