Două case au fost amenințate de flăcări din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic. Ambele evenimente s-au produs în această dimineață.
Două case, din localitățile Tătărășeni și Pădureni, au fost în pericol din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum.
La Tătărășeni, funinginea din coșul de fum s-a aprins și o cantitate mare de fum s-a acumulat în interiorul casei unde locuia un bătrân de 83 de ani. Vecinii au văzut că ieșeau flăcări din coșul de fum și au solicitat sprijin de la pompieri. Tot ei au intrat în casă și l-au ajutat pe bărbat să iasă din interior. Preventiv, acesta a fost transportat la spital pentru a fi examinat medical.
Ajunși la fața locului, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și pompierii voluntari din Havârna au stins flăcările înainte de a se extinde la acoperiș sau la bunurile din interiorul casei.
Nu este pentru prima dată când bătrânul de 83 de ani are de suferit de pe urma unui incendiu. La sfârșitul anului 2021, acesta a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce bunurile din interior au fost aprinse de jarul căzut din sobă.
La Pădureni, o femeie cu patru copii a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului după ce tavanul din lemn din jurul coșului de fum s-a aprins.
Pompierii din Dorohoi au intervenit prompt și au stins incendiul înainte de a se extinde.
Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:
- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024