Un bărbat care deține o casă în județul Botoșani a lansat un apel public pe o rețea de socializare.
Marius Coman se află la muncă în străinătate și în lipsa sa persoane necunoscute i-au pătruns în locuință de unde au furat mai multe obiecte.
„Mi-a fost spartă locuința din satul Tătărășeni, comuna Havârna, județul Botoșani. S-au furat mai multe bunuri, în special produse electrice. Vreau să-i anunț pe cei care au făcut-o că nu alea sunt importante pentru mine, facă se vor cu ele, le mai trimit de aici, dacă au nevoie. Oricum își vor tăia mâinile și picioarele cu ele. Dar un singur lucru vă rog, lăsați-mi copiii în pace că de li se întâmplă ceva fac frigărui din organele voastre”,
Marius Coman, păgubit
Bărbatul a anunțat și Poliția însă i s-ar fi transmis că nu au putut fi prelevate amprente și astfel procesul de depistare al hoților și de recuperare a bunurilor poate fi unul îndelungat.
Păgubitul a lansat un apel public la cetățenii care ar putea vedea la vânzare o parte din bunurile sale, pe piața neagră.
„Să vă fie rușine celor care ați făcut-o. Mi-i rușine sa mai spun ca sunt din România. Puneți mâna la muncă fraților, nu spargeți casele la oameni. Rușine, rușine, rușine. Blestemați să fiți. Țin să vă mai rog ceva dragi concetățeni. Dacă încearcă cineva să vă vândă flexuri, bormașini, cositoare, motor atv și chei auto, nu cumpărați. Anunțați politia vă rog”,
Marius Coman, păgubit
Postarea bărbatului a stârnit numeroase comentarii de revoltă din partea botoșănenilor, unii cetățeni din comuna Havârna plângându-se de faptul că nu mai ai asigurată pază pe perioada nopții.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024