Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
În data de 24 februarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 55 de ani, din comuna Leorda.
Percheziția s-a derulat având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În urma activităților desfășurate, la locația vizată, a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea de peste 1.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Duty-free, pentru care persoana percheziționată nu deținea documente legale de proveniență și despre care cunoștea că provin din activități de contrabandă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile