S-a întors din Taiwan pentru a se căsători, în România, cu aleasa inimii lui. Chiar dacă vremurile sunt destul de complicate, cei doi și-au unit destinele, prezentându-se în fața ofițerului stării civile cu măștile pe față.
Ștefan Florescu, botoșăneanul cunoscut în România după ce a participat la cel mai mare concurs de talente, trăiește de câțiva ani în Taipei, acolo unde a și început povestea de dragoste dintre el și Aiza.
Într-un interviu acordat la sfârșitul lui 2019, botoșăneanul mărturisea că, cel mai probabil, la începutul anului 2020 va veni acasă pentru a se va căsători cu iubita lui din Filipine. Căsătoria are și o componentă practică, spunea Ștefan Florescu, pentru că Aiza nu are voie să rămână în România mai mult de trei luni.
”Prietena mea e din Filipine şi are voie să stea în România maximum trei luni. Şi cum am consumat viza în România, acolo fiind şi frig, am venit în Filipine. Eu vin în Taiwan pentru spectacole, ea poate veni să stea aici. În Filipine aş putea face spectacole, doar că fiind un popor sărac mi-e ruşine mie să mă duc să le iau banii”, a povestit Ștefan Florescu.
Tot atunci, botoșăneanul a povestit că iubitei lui îi place nespus în România. Țară pe care botoșăneanul, după ce a vizitat zeci de locuri din lumea întreagă, o consideră frumoasă și nu atât de săracă precum se spune.
”Filipine este locul meu preferat din lume. Oamenii sunt super. Sunt săraci şi cu toate astea nu par că ai griji pe cap. Sunt foarte bucuroşi, foarte primitori, nu le pasă că sunt săraci, se bucură de viaţă. Ceea ce românii.... Cred că la noi vine din comunism mentalitatea asta, am fost obişnuiţi cu ideea că la noi e prost. Dar dacă ar călători mai mult prin zone sărace românii şi-ar da seama că la noi nu e așa rău. Nivelul de trai e destul de decent. E prost comparativ cu Uniunea Europeană, comparativ cu toată lumea e destul de bine. oamenii nu ştiu să se bucure de chestia asta”, a mărturisit Ștefan Florescu.
Așa cum a plănuit, Ștefan, fiul cel mare al regretatului jurnalist Florentin Florescu, a venit în România și sâmbătă, 25 aprilie, a spus DA în fața ofițerului de stare civilă.
La ceremonie, care a avut loc în plină pandemie de coronavirus, au participat foarte puține persoane, alături de cei doi fiind și mama lui Ștefan.
Născut în Botoşani, Ştefan Florescu a urmat cursurile Liceului Sportiv. A devenit cunoscut când a apărut în emisiunea ”Românii au talent” cu numere de freestyle. Jurații l-au trimis direct în finala concursului, însă acolo a fost învins. Ştefan Florescu nu s-a oprit.
A plecat din țară și a continuat să facă jonglerii cu mingea, mai întâi pe străzile din Praga, ajungând să câștige mai mult decât ar fi visat vreodată în România. În Filipine, unde vieţuieşte în prezent, Ştefan Florescu face acelaşi lucru: spectacole cu balonul rotund.
(Foto: Facebook)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024