Fosta casieră Primăriei Vlăsineşti a părăsit instituţia, comuna şi ţara după ce a furat 36.000 de lei din banii oamenilor. Maria Ciobanu a fost condamnată la patru luni cu suspendare după ce s-a descoperit că a sustras suma menţionată din banii plătiţi de locuitorii comunei în contul taxelor şi impozitelor locale.
„Falsifica chitanţele. Pe chitanţe apărea o sumă, în borderou era trecută alta, mult mai mică”, a explicat modul de operare
Viorica Velniciuc, contabila Primăriei. „Schema” a fost descoperită întâmplător. Socrul primarului a venit să achite o serie de dări la bugetul local în sumă total de 1.300 de lei. Şefii instituţiei ştiau ce bani a plătit acesta, însă au observat că în borderou este trecut doar 1 leu. Atunci s-a declanşat un control şi s-a descoperit că Maria Ciobanu sustrăsese circa 36.000 de lei. Conform angajaţilor Primăriei, banii i-ar fi utilizat pentru cumpărarea unor bunuri în casă.
Soţul e poliţist comunitar
A fost pusă să aducă banii înapoi, a făcut nişte împrumuturi şi a reuşit să îi returneze, însă la o nouă verificare s-a depistat că a ascuns şi un chitanţier, astfel încât i s-a desfăcut contractul de muncă. La scurt timp femeia de 37 de ani a părăsit ţara. Conform primarului Lucian Trufin a făcut recurs pentru micşorarea pedepsei, ea fiind obligată de instanţă să achite şi 8.000 de lei drept majorări şi penalităţi la suma sustrasă iniţial.
„Ea prezenta încredere aşa”, a mai spus
contabila despre fosta colegă. Culmea este că soţul Mariei Ciobanu lucrează la Primărie ca poliţist comunitar.