Andreea Tucaliuc de 12 ani, din Botoani, a devenit câştigătoarea show-ului „Next Star“, de la Antena 1, cu un număr de contorsionism ieşit din comun, potrivit Adevărul.
Contorsionista Andreea Tucaliuc, din comuna Corni, judeţul Botoşani, a fost aleasă câştigătoare de juraţii Pepe, Alina Eremia, Dorian Popa şi CRBL, după o finală spectaculoasă, care a reunit cei mai talentaţi copii ai României. Trofeul şi premiul în valoare de 20.000 de euro i-au fost înmânate câştigătoarei celui de-al şaselea sezon de celebra actriţă Maia Morgenstern.
„Am început să plâng imediat ce am fost anunţată drept câştigătoare. Nu-mi venea să cred! Eram şocată, pentru că nu m-am aşteptat să câştig. Asta pentru că a fost o finală foarte puternică, la care au participat copii extrem de talentaţi. N-am crezut că voi putea să-mi împlinesc acest vis. A urmat apoi o bucurie foarte puternică! Dar tot nu mă puteam opri din plâns“, povesteşte, emoţionată, Andreea.
Câştigătoarea „Next Star“ promite să practice în continuare contorsionismul şi să ajungă pe cele mai mari scene ale lumii. „Acum, porţile s-au deschis larg pentru Andreea, datorită «Next Star», pentru că ea nu se va opri aici. Îşi doreşte enorm să ajungă pe cele mai mari scene din lume. Suntem foarte fericiţi pentru ea“, spune şi mama Andreei.
Șfaițer nemulțumit că Poli Iași nu a bătut Rapidul: Nu am prins-o într-un moment extraordinar
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Preoteasa din Botoșani lansează un nou apel: Un cuplu caută nași de cununie și verighete
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
LICITAȚIE la Consiliul Județean pentru întreținerea drumurilor județene
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Noi localități afectate de Codul Galben valabil în această dimineață la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile