Inconștiență maximă din partea unui tânăr de 25 de ani din Botoşani.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând, deşi era într-o stare avansată de ebrietate şi nu deţinea permis de conducere.
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localităţii de frontieră Pomârla, județul Botoşani, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de A. I., cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.
În autoturism, în calitate de pasager, se afla şi I.R., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani, care era proprietarul maşinii.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică şi vorbea incoerent, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi, în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul acesteia fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În momentul conducerii bărbatului la Spitalul Municipal Dorohoi, acesta a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faţă de persoana aflată la volanul autoturismului şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere faţă de proprietarul maşinii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024