Botoșaniul a intrat într-un nou trend galben. Trend promovat de Nicolae Ciucă, care și-a impus ca și imagine pe amatorul și începătorul (doar din vorbe) om politic, Valeriu Iftime.
De câteva zile, liderul PNL Botoșani și-a preluat mandatul la șefia Consiliului Județean, deși, după cum arată foarte clar informațiile publice, se află într-o stare suspectă de incompatibilitate, având în derulare peste 7.800 de contracte cu statul, în valoare totală de peste 3 miliarde de euro.
Șocul nu este provocat de contracte sau valoarea acestora, ci de tupeul fără limite, probabil preluat de la șeful său de partid. Valeriu Iftime spune că a reușit să fenteze legea, prin cedarea firmelor pe care le deține către cei doi fii ai săi, deși legea nu le permite nici rudelor de gradul I să aibă afaceri cu instituțiile statului.
Ar putea să facă domnul Iftime trafic de influență pentru câștigarea licitațiilor publice de către copiii săi? Sigur că ar putea!
Tocmai de aceea se află în stare de incompatibilitate, iar ANI ar trebui să intervină urgent și să clarifice întreaga situație!
Se pare că pe domnul Iftime l-au părăsit principiile și bunul simț, profesionalismul, și se scufundă din ce în ce mai tare în mocirlă. Probabil că fotbalul nu mai este așa atractiv, sau disperarea promisiunilor pe care le-a făcut în spatele ușilor închise ale partidului își cer tributul. Nimic nu este gratis.
România nu are nevoie de astfel de specimene în funcții de conducere. Din cauza acestor oameni, micii antreprenori, oameni corecți, fără pile la stat, nu au nicio șansă în câștigarea licitațiilor publice, iar dezvoltarea județului Botoșani și a României are de suferit.
Material realizat de S.C. MODERN ART DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, CMF 11240014
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile