Prim-vicepreședintele AUR Botoșani, Cătălin Silegeanu, a lansat un apel public pentru demisia comandantului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisarul Tudor Costîn, în urma unor declarații controversate făcute de acesta și a gestionării unui incident recent.
„Scuzele nu retrag sentimentul de vinovăție insuflat victimelor, nici nu atenuează gravitatea erorilor comise în numele unor instituții publice. Comandatul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul Tudor Costîn, ar fi trebuit să prezinte, în conferința de presă susținută joi, demisia pe care sute de botoșăneni o cer pe bună dreptate. Factorii înalți de decizie ar trebui să reformeze drastic orice sistem care aplică legea, pentru că cele mai mari probleme din poliție și magistratură provin din numiri făcute pe alte criterii decât meritul și competența", a declarat Cătălin Silegeanu.
Aceste critici vin pe fondul unui incident recent, în care un tânăr a fost agresat, iar reacția șefului IPJ Botoșani a stârnit un val de nemulțumiri în rândul botoșănenilor. Silegeanu consideră că atitudinea și declarațiile comisarului nu sunt doar inadecvate, ci și periculoase pentru încrederea publicului în instituțiile statului.
„Este de neînțeles cum un om care poartă uniformă și se declară în slujba comunității inculpă tocmai cetățenii pe care ar trebui să-i protejeze. Este de netolerat ca un om care conduce cea mai mare structură de ordine publică din Botoșani să emită mesaje care justifică violența. Este de neconceput ca un polițist <<profund afectat ca părinte>> să încerce să reformuleze o restricționare a dreptuurilor cetățenești. Afirmațiile despre tânărul agresat pe Pietonalul Transilvaniei nu sunt o eroare de judecată, ci o expunere flagrantă a modului deplasat în care șeful IPJ înțelege și tratează realitatea", a adăugat liderul AUR Botoșani.
El critică și modul în care sunt gestionate structurile de stat la nivel local. Potrivit acestuia, comandantul IPJ pare să aibă o înțelegere distorsionată a atribuțiilor și rolului său în comunitate.
„Toate structurile care funcționează din bani publici au fost înființate cu roluri și atribuții foarte clare. Din păcate, comisarul Costîn pare să își exercite serviciul într-o mare confuzie. Nu distinge corect între victimă și agresor, nu distinge o ședință de lucru cu alte autorități, cadru cât se poate de oficial, de o ieșire la bere în oraș. Problema cea mai mare nu este mentalitatea înapoiată care îl definește, ci faptul că acest individ concepe planuri și măsuri de siguranță fără să facă diferențele esențiale", a continuat Cătălin Silegeanu.
Cu toate acestea, Silegeanu a ținut să sublinieze că nu întreaga structură de ordine publică este compromisă. El a evidențiat existența unor oameni dedicați și profesioniști în cadrul IPJ Botoșani, dar a avertizat că liderii instituției sunt cei care afectează încrederea publicului.
„În IPJ Botoșani muncesc oameni care acționează și comunică profesionist, care arată empatie față de victimă și instrumentează riguros cazurile din propria mapă. Din păcate, deasupra acestor oameni tronează niște aroganți sau încuiați numiți pe alte socoteli decât cele benefice societății. Iar aceștia din urmă sunt cei care erodează constant încrederea cetățenilor în instituțiile statului", a concluzionat prim-vicepreședintele AUR.
În final, Cătălin Silegeanu a reiterat cererea publică a demisiei comisarului Costîn, susținând că acest apel este sprijinit de numeroși botoșăneni care și-au exprimat public nemulțumirea față de modul în care este gestionată siguranța publică.
„Așa cum au cerut sute de profesori, avocați, antreprenori, economiști, juriști și alți botoșăneni cu educație, eu și întreaga organizație AUR Botoșani solicităm public demisia comisarului Tudor Costîn din funcția de comandant al IPJ. Violența nu are culoare politică. Victimele pot fi de orice etnie, de orice credință, din oricare categorie socială și din oricare partid. Orașul Botoșani aparține tuturor locuitorilor săi, iar autoritățile și structurile de ordine sunt plătite să garanteze acest lucru", a încheiat Cătălin Silegeanu.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile