Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședintele filialei AUR din Botoșani, a lansat un apel vehement către autoritățile locale, cerându-le să ia măsuri urgente pentru a proteja cetățenii în fața unui val de violențe care a cuprins municipiul. Într-un comunicat transmis presei, Silegeanu și-a exprimat indignarea față de lipsa de reacție a instituțiilor responsabile, în special a Poliției Locale, în gestionarea incidentelor violente din oraș, inclusiv a unui atac brutal asupra unui elev de 18 ani.
„Autoritățile locale trebuie să se dezmorțească și să își protejeze cetățenii! Este înfiorător ce se petrece pe străzile municipiului Botoșani, ba chiar în zona zero a orașului”, a precizat Silegeanu.
El a subliniat că evenimentele recente, care au devenit virale pe rețelele de socializare, arată o deteriorare gravă a siguranței publice, în condițiile în care cetățenii trăiesc în teroare.
Liderul AUR a adus în discuție un caz recent în care un tânăr a fost atacat de un grup de aproximativ 20 de adolescenți, într-o zonă centrală monitorizată de un sistem de supraveghere video care, teoretic, ar trebui să fie gestionat în timp real de Poliția Locală.
„Zona respectivă este acoperită de un dispecerat de camere video cu care Primăria s-a lăudat în mai multe rânduri. Un sistem de supraveghere la care are acces în timp real Poliția Locală. Până să devină o problemă de natură penală pe care să o instrumenteze organele abilitate, incidentul violent ar fi trebuit să atragă atenția agenților comunitari. Când pe monitorul din dispeceratul Localei apare un grup numeros de tineri agitați, suspecți, ba chiar violenți, agentul care le urmărește are datoria de a raporta de îndată activitatea pe care o constată. Cel puțin așa am fost cu toții asigurați de această instituție și de Primăria în subordinea căreia se află”, a explicat Cătălin Silegeanu.
Prim-vicepreședintele AUR a pus sub semnul întrebării eficiența acestui sistem și activitatea patrulelor de poliție.
„În această logică după care sunt achiziționate camere de supraveghere și sunt făcute investiții într-o anumită structură, este firesc să apară întrebări importante. Nimeni nu a observat activitate suspectă pe străzile orașului, când o mulțime de oameni mărturisesc fapte grave legate de acest grup și de altele asemenea? Nimeni nu se afla în fața monitorului atunci când s-a petrecut această agresiune și nici a doua zi, când același grup a atacat un om al străzii? Există camere de supraveghere cumpărate degeaba, pentru care se plătește mentenanță din bugetul local, dar care nu funcționează? Mai există patrule ale agenților comunitari? Li s-a tăiat angajaților salariul pentru ca astfel de preocupări să nu se mai numere printre obligațiile lor? Ce se întâmplă cu această instituție și ce se întâmplă cu marile promisiuni ale primarului? A nu se mai pomeni de <<eliberarea Centrului Vechi>>, dar măcar despre minima securitate a cetățenilor!”, a afirmat revoltat Silegeanu.
În comunicatul său, vicepreședintele AUR Botoșani a pus sub lupă și promisiunile făcute de primarul municipiului, acuzând lipsa de acțiune concretă în implementarea unui sistem eficient de supraveghere și protecție a cetățenilor.
„Nimeni nu își putea imagina că orășelul Botoșani este dominat de pericole în fața cărora autoritățile ridică din umeri. În era tehnologiei și digitalizării. Să ne amintim de acel sistem integrat în care Poliția Locală să colaboreze cu structurile Ministerului de Interne, să ne amintim despre sediul care urma să fie strămutat în zona cu infracționalitate ridicată. Sunt inițiative mult clamate și deloc aplicate de actualul primar. În primul rând pentru că Poliția Locală nu reușește să își facă propria datorie, darămite să mai ajute alte instituții. Este o structură complet depășită care pare să se mai ocupe doar de cântăreții pe Unirii”, a subliniat liderul filialei județene a AUR din Botoșani.
El a reiterat necesitatea unei reforme urgente a sistemului de supraveghere și a solicitat autorităților locale să acționeze imediat pentru a restabili siguranța publică.
„Am argumentat de nenumărate ori necesitatea unui sistem de supraveghere pus la punct și amplasat strategic, nu pe platformele de gunoi. Am prezentat în campanie un proiect clar de modernizare, restructurare și dotare prin care Poliția Locală poate deveni eficientă și poate justifica banii cheltuiți. Am afirmat în mod repetat că această reformă mică poate produce o schimbare mare și că oricine va fi primar în următorii patru ani trebuie să o pună în practică urgent. Și reiterez veșnicul apel către cei care dorm în Primărie: faceți ceva pentru părinții care stau cu frica în sân, pentru copiii orașului, pentru femeile și oamenii vulnerabili! Toți așteaptă cu sufletul la gură să vă treziți din somn și să luați măsuri!”, este apelul final al lui Cătălin Silegeanu către administrația locală.
(comunicat Cătălin Silegeanu)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024