Când activitatea partidelor se rezumă la vânătoarea primitivă de funcții, nu doar că progresul rămâne o unealtă a discursului demagog, ci este periclitat chiar echilibrul funcțional al administrației.

Politicienii abordează managementul public în perspectivă, acționează după principii și obiective clare, urmăresc reputația pe termen lung și propulsează în conducere doar oameni cu expertiză și agilitate, care pot spori capitalul partidului prin performanță. Amatorii sunt lipsiți de viziune, acționează în funcție de câștigul imediat, urmăresc doar oportunitățile și promovează orice inapt cu atitudine servilă. Scopul lor e să arboreze cu mândrie steagul pe orice petice de teritoriu la care au acces, chiar dacă această însușire pustiește.

Politicienii știu să se retragă dintr-o ecuație care nu le potențează valoarea. Amatorii se amestecă în orice conjunctură virează un beneficiu oarecare, neînțelegând indicii de profunzime. Politicienii negociază strategii, în timp ce amatorii împart posturi în consiliile de administrație. Principalul atribut al impostorilor este autosuficiența; nu sunt interesați de standarde, nu și-au definit priorități, pretind doar ascensiune rapidă. Pentru ei, statutul este conferit de funcție și nu de percepția publică.

Nu se poate identifica o elită politică, ci mai degrabă ia amploare o clasă a eșuaților salvați de partid. Iar dezastrul se produce când puterea este lăsată pe mâinile nepricepuților.