Președintele Patronatului Național Român (PNR) Botoșani se autodescrie drept un politician tânăr, însă cu experiență în afaceri de peste 15 ani de zile în care a învățat să aibă o viziune bună legată de strategie.
Iar o strategie pe termen mediu și lung e necesară oricărui tip de dezvoltare.
Pentru ca un oraș să crească și să se dezvolte în mod inteligent și sustenabil e nevoie de o administrație deschisă și transparentă. Nu ai cum să realizezi lucruri mari, dacă nu reușești mai întâi să definești lucrurile mari.
Așa că voi lansa câteva proiecte, iar unul dintre ele este o provocare către toți locuitorii municipiului Botoșani. Proiectul constă în a atrage cât mai multe răspunsuri la următoarea întrebare: ”Ce îți dorești de la viitorul tău Primar?”
Pentru început vreau să aflu opinia oamenilor, să dialoghez cu ei, lucru pe care restul politicienilor l-au uitat în ultima vreme.
Lasă un comentariu la această postare, iar peste o săptămână – când se va încheia acest proiect - 6 iunie 2020, voi alege cel mai elocvent răspuns, mă voi întâlni cu acea persoană, punem o cameră pe bord care să filmeze locurile din față, vom face un tur prin tot orașul, și împreună vom vedea ce trebuie făcut, de la Teatru, la Cornișa, Stadion, Sala Polivalentă, Lebăda, Drumul Tătarilor, străzile de la periferie, zona industrială, ieșirea spre Iași și Ștefănești.
În acest timp o să vorbim despre gropi, tramvaie, parc industrial, locuri de parcare, locuri de muncă lipsa, lipsa infrastructură și alte subiecte legate de bună dezvoltare a orașului Botoșani prin viziunea unui cetatean simplu.
Începem cu problemele municipiului, după care ne vom axa pe problemele întregului județ. Fiecare localitate, fiecare zona are probleme specifice care trebuiesc abordate clar și cu profesionalism.
Dezvoltarea Botosaniului nu poate avea loc fără un dialog onest, coerent și sincer între politicieni, factorii de decizie, societatea civilă și cetățenii implicați.
„Mă aștept la comentarii răutăcioase, însă odată cu intrarea în politică mi-am asumat acest lucru. Însă sper ca măcar 80% din comentarii să fie constructive, să ne ajute să ne creăm o opinie despre dorințele botosanenilor și viziunea lor pe termen lung ca și locuitori ai acestui oraș”,
concluzionează Silegeanu
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024