Hotărârea administrației locale de a supraimpozita cu până la 400% imobilele și terenurile neîngrijite de pe raza municipiului Botoșani aduce beneficii tuturor locuitorilor și, contrar aparențelor, proprietarilor vizați.
E o certitudine că numărul solicitărilor de reabilitare va crește anul viitor, ceea ce înseamnă o accelerare a procesului de vindecare a orașului în ansamblul său. Peisajul urban va fi revigorat, municipiul devenind mai primitor și atractiv. Însă nu doar din punct de vedere estetic trebuie să evaluăm impactul măsurii.
Constrângerea proprietarilor să îngrijească bunurile deținute înseamnă sporirea curățeniei, îndepărtarea unor dăunători, ordonare, adică un câștig pentru mediu. Mai departe, restaurarea clădirilor va reduce riscul producerii accidentelor cauzate de surpări sau prăbușiri și va diminua focarele de infecție. În plan social, revigorarea și monitorizarea spațiilor descurajează vagabondajul și faptele antisociale petrecute sub acoperirea clădirilor lăsate în paragină.
În plan economic, se salvează resurse prin conservarea bunurilor, se evită majorarea unor pagube materiale care se acumulează în timp după modelul bulgărelui de zăpadă, se prelungește durata de viață a imobilelor și se pot exploata terenuri cu proprietăți prețioase. La același capitol se înscrie și creșterea valorii clădirilor din vecinătate.
Nu se știe dacă decidenții s-au gândit la această înlănțuire de efecte pozitive când au adoptat supra-impozitarea clădirilor și terenurilor degradate, însă e clar că îngrijirea acestor bunuri generează foloase multilaterale. Proprietarii care înțeleg necesitatea și găsesc soluții în acest sens, vor culege mai târziu roade ale muncii lor. Just și foarte util ar fi ca municipalitatea să acorde asistență celor care solicită, să orienteze oamenii și să îi susțină, în limita posibilităților, pe calea corectării.
Se cuvine să evidențiem atât derapajele și deciziile administrative necântărite, cât și măsurile care produc schimbări favorabile pentru comunitate. Apreciez că, după doi ani de la preluarea conducerii, administrația locală are curajul de a prelua modele de bună practică și de a implementa în Botoșani reguli cu rezultate puternice în alte orașe, cu riscul pierderii unor votanți.
Am încredere că botoșănenii vor colabora pentru revigorarea orașului, care merită să-și redobândească gloria seculară. Dacă autoritățile, organizațiile civice și cetățenii și-ar uni forțele, municipiul ar putea deveni un reper pe harta turistică, pentru că nu relieful decide valoarea unei așezări, ci oamenii care o alcătuiesc. Și poate, cândva, ne vom mândri cu un oraș prosper, dacă vom înțelege cu toții că pomii cu rod dulce nu cresc fără să fie sădiți.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024