Un loc de joacă modernizat și cateva străzi asfaltate nu e multumitor după un an de mandat pentru un primar de municipiu, cum este Botoșaniul, transmite omul de afaceri Cătălin Silegeanu, printr-un comunicat de presă.
Ceea ce vrea să ne transmită primarul municipiului Botoșani, prin mesajele sale publice, sunt doar niște realizări demne de apreciat, însă pentru un primar de comună, nicidecum pentru un edil șef al unui municipiu reședință de județ.
Așteptările mele, și cu siguranță al multor botoșăneni, erau mult mai mari, gandindu-mă că primarul este novice pe funcția actuală în Primărie, în schimb pe funcția de viceprimar în instituție, pe care a ocupat-o timp de 8 ani de zile, are destulă vechime și experiență, ceea ce mă face să cred că știe foarte bine problemele cetățenilor și ale orașului nostru. Astfel că, i-ar fi fost foarte simplu și la îndemână, cunoscând toată legislația după care funcționează Primăria, știe tot personalul și putea să acționeze în cunoștință de cauză.
Acum are practic ocazia să facă tot ce spunea că nu-l lăsa să facă, fostul primar, Cătălin Flutur, acum e momentul să-și arate și să-și demonstreze capacitățile de bun organizator și bun gospodar… insă se pare că ezită să facă toate acestea, sau poate, cine știe, este împiedicat de unii angajați din instituția pe care o conduce.
Ceea ce mă surprinde și totodată mă dezamăgește, e că în cadrul Primăriei Botoșani, lipsesc proiectele de investiții, de dezvoltare a orașului, de atragerea noilor investitiori, de a face în Botoșani niște puncte cheie pentru industria și economia românească, mai ales că avem cu ce și cu cine munci în zona noastră, unde odinioară, erau zeci de fabrici și uzine care furnizau produse și materie primă pentru restul țării sau chiar peste hotare.
Asta lipsește în municipiul Botoșani, pentru a se dezvolta: viziunea, și implicit investițiile. Din păcate, actualul edil-șef merge pe un tipar de primar, care nu vrea să-și depășească condiția și să iasă puțin din zona de confort, pare că nu vrea deranjeze pe niciunul dintre subordonații săi pentru a nu scădea cu un vot la următoarele alegeri.
Mizează pe același director la Zona Metropolitană, acolo unde nu este nicio realizare, nicio mișcare pentru care își poate justifica salariul Florin Egner, la fel și city-managerul orașului Mircea Magdalena, sau chiar Cătălin Fetcu, actualul director la Direcția Dezvoltare Locală, care are în subordine Serviciul Investiții și nu pare să se fi remarcat cu ceva realizări nici la Primărie, cum nu a făcut-o nici la S.C. Nova Apaserv S.A., de unde a plecat tot de pe o funcție similară.
În pofida celor relatate de mine, anterior, țin să menționez că apreciez activitatea primarului, Cosmin Andrei, cu privire la faptul că a alternat munca de birou cu munca de teren, lucru care este o noutate la Primăria Botoșani.
Îl sfătuiesc în cel mai sincer mod pe Cosmin Andrei să se dezmorțească din starea în care se află și să preia frânghiile în instituția pe care o conduce, daca vrea să mai obțină un mandat de primar la următoarele alegeri, mai ales că are câțiva colegi în partid, care sunt primari demni de toată lauda, iar el trebuie să-i depășească în cel mai competitiv mod, gândindu-mă că orașul Botoșani este un muncipiu, reședință de județ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024