Cătălina Lupașcu a declarat că revine la catedră, unde și-a desfășurat activitatea și înainte de a fi inspector școlar general adjunct.
”Mă întorc la postul meu de psiholog școlar, de la data de 1 septembrie mi-am pregătit cabinetul la Liceul Pedagogic. Nu e vorba că nu mă dau plecată, toate bagajele sunt făcute, astăzi îmi duc florile. Am discutat cu dl. secretar, el are un termen în care trebuie să aducă la cunoștința persoanelor care intră sub incidența HCL. Dl secretar este în concediu, dacă decizia vine astăzi, astăzi plec dar eu îmi fac bagajele și eliberez biroul”, a declarat
Cătălina Lupașcu.
Fostul viceprimar a declarat că nu își dorește să mai ocupe în viitorul apropiat o funcție care nu o reprezintă iar cel mai bine se simte la catedră.
”Dacă am să concurez pentru vreo funcție, o să fie una în care să mă simt capabilă de a face ceva pe domeniul respectiv și mă regăsesc în domeniul respectiv. În rest, nu. De dragul de a ocupa o funcție, nu. Mă duc la catedră, aia e a mea. Știam de mult timp că plec, cărțile erau făcute de mult timp. Dacă e să-mi doresc ceva, e să rămân consilier local și în următorul mandat, adică după 2016”, a adăugat fostul viceprimar.
Nu în ultimul rând,
Cătălina Lupașcu a declarat că nu va cădea în penibil să se țină cu dinții de birou, cum a făcut Cosmin Andrei când a fost schimbat.
(G.E.)
CITEȘTE:
Cătălina Lupașcu nu mai este viceprimar : Mult succes, sănătate & M-ați eliberat