Liberala a declarat că astfel de decizii îi sunt specifice primarului care s-a obișnuit fie să dispară din peisaj pe la București, fie să se joace de-a administrația.
”Acum câteva minute am primit dispoziția dlui primar, aș putea spune marele bărbat al Primăriei municipiului Botoșani prin care a desemnat delegarea către mine a desfășurării activităților cultural artistice din cadrul Summer Fest. Este o dispoziție seacă, dată cu foarte puțin timp înainte, practic este o săptămână și jumătate timp în care va trebui să organizez aceste manifestări cultural artistice având în vedere că în coordonarea mea am doar instituțiile de cultură, cadastrul, urbanismul și patrimoniul”, a declarat
Cătălina Lupașcu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Și dacă Ovidiu Portariuc s-a zbătut în ședința de Consiliu Local pentru organizarea acestui festival destinat botoșănenilor, în cele din urmă, din cauza locației dar și a faptului că ar urma să identifice sponsori se pare că i-a mai trecut din îngrijorarea privind starea cetățenilor.
„
Dl primar face ceea ce a făcut întotdeauna, după ce acum două săptămâni asistam la declarațiile domniei sale că va rezolva totul indiferent de ce s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local, va fi cel care va organiza această activitate pentru botoșăneni, după care dispare din peisajul botoșănean câteva zile, cum de altfel a făcut în ultima perioadă și se gândește cu o săptămână și jumătate înainte având în vedere că nu a întreprins nimic în această perioadă pentru realizarea acestui proiect să dea vine pe cine altcineva decât pe cei din opoziție”, a mai spus
viceprimarul.
Cătălina Lupașcu a mai adăugat că dispoziție primarului poate fi catalogată în diverse moduri, nici unul în favoarea lui
Ovidiu Portariuc însă.
”
Urmează să mă consult cu colegii mei consilieri locali și să vedem cum vom acționa în urma acestei dispoziții. Nu știu dacă este o răzbunare pentru că atunci m-aș gândi la un proverb răzbunarea este arma celui cu puțină minte. Nu cred că este un act de răzbunare ci este incompetența dlui primar în a realiza un act administrativ de calitate. Dlui nu înțelege faptul că o asemenea activitate cultural artistică pentru a fi de calitate necesită o pregătire cu mult timp înainte astfel încât să beneficieze și de partea de publicitate și de participarea cât mai multor ONG-uri și nu numai. Nu reflectă altceva decât modul în care privește dl primar administrația publică locală”, a încheiat
Cătălina Lupașcu. (G.E.)
Summer Fest se va desfășura în perioada 21 – 24 august în Centrul Vechi al orașului.
(G.E.)
CITEȘTE:
Portariuc a rezolvat-o cu Summer Fest – I l-a dat colegei din Primărie