Cătălina Lupaşcu a devenit vicepreşedintele organizaţiei naţionale de femei din PNL. Sâmbătă liberalele şi-au ales la centru noua conducere, iar lidera structurii de profil de la Botoşani a făcut parte din echipa Luciei Varga.
Deputat de Bihor, aceasta a câştigat alegerile cu 645 de voturi din circa 1.200, după ce a candidat într-o componenţă în care Cătălina Lupaşcu era susţinută pentru un post de vicepreşedinte, în baza unui proiect intitulat
„Femeile liberale pot ajuta România”.„Este un proiect ambiţios prin care se doreşte implicarea femeilor tot mai mult în administraţia locală, în politică, femei care au dovedit în timp că au rezultate profesionale deosebite şi au dat dovadă de seriozitate”, ne-a declarat
noua vicelideră naţională a liberalelor. Deocamdată ea nu ştie exact ce atribuţii va avea în noua calitate. Săptămâna viitoare se va întruni biroul politic central al organizaţiei de femei în cadrul căruia se vor repartiza atribuţii fiecărui vicepreşedinte.