Suceava se plasează pe un nedorit loc I într-un top al judeţelor în care s-au înregistrat cele mai multe persoane decedate în accidente rutiere, potrivit Monitorul de Suceava.
Statistica vizează primele nouă luni ale acestui an, când, pe drumurile publice din judeţul Suceava, 64 de oameni au decedat în urma unor accidente rutiere. Numărul de persoane decedate în accidente rutiere în judeţul Suceava este cu opt mai mare faţă de al doilea judeţ aflat în acest top. Suceava are cea mai întinsă reţea de drumuri publice din toată ţara, condiţii în care mai tot timpul s-a aflat între judeţele cu cel mai înalt grad de mortalitate în accidente rutiere. Una din cauzele pentru care în judeţul Suceava se petrec atât de multe accidente rutiere grave este legată şi de faptul că nu există nici un metru de autostradă.
În primele nouă luni ale acestui an, de departe, cele mai multe accidente grave s-au înregistrat pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Pe DN 17, în cele nouă luni, au avut loc 23 de accidente grave, soldate cu șapte persoane decedate şi 26 rănite grav. Pe locul doi se află DN 2 (de la intrarea în judeţ dinspre Iaşi şi până la Siret) cu 10 accidente, soldate cu patru persoane decedate şi nouă rănite grav. Proaspăt intrat în aceste statistici este DN 29 Suceava - Botoşani, pe care, în primele nouă luni ale acestui an, au avut loc nouă accidente rutiere grave, soldate cu o persoană decedată şi 10 rănite grav. Poliţiştii rutieri au explicat că numărul atât de mare de accidente rutiere justifică acţiunile de control zilnice în trafic cu peste 10 autospeciale cu radare, obiectivul pentru următoarea perioadă fiind acela de a se acţiona şi mai intens, prin sporirea numărului de radare. Statisticile mai arată şi că alcoolul este un factor decisiv în cazul multor accidente rutiere.
Un AN de la moartea urâtă din Mercedes, EL în pământ, EA foarte departe
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile