Mai multe cadre didactice botoşănene au renunţat la statutul de intelectual şi au luat drumul ţărilor de peste hotare pentru a putea câştiga un ban în plus. Motivul principal care i-a determinat pe unii dascăli să plece în străinătate, în ţări precum Italia sau Spania pentru a munci este nivelul scăzut al salariilor din educaţie, care în cele mai multe dintre cazuri nu oferă siguranţa zilei de mâine.
Cei care îşi încearcă norocul peste hotare îşi iau totuşi şi o marjă de siguranţă pentru locul de muncă din România şi depun cereri pentru concediu fără plată. La Botoşani, potrivit sindicaliştilor din educaţie, au fost înregistrate astfel de solicitări din partea cadrelor didactice botoşănene. “
Ştim de situaţia unor colegi care au solicitat concediu fără plată pe o perioadă de un an, aşa cum prevede legea, că există un drept al cadrelor didactice de a beneficia un an de zile, o dată la zece ani, de concediu fără plată. Aceste cazuri se discută în Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar. Motivaţia principală a plecării este a neacoperirii obligaţiilor financiare pe care le au, având în vedere nivelul de salarizare din învăţământ. Atunci văd ca unică soluţie o perioadă de timp să lucreze în străinătate, pentru a-şi acoperi aceste datorii sau obligaţii“, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI. Potrivit legii, un salariat din rândul instituţiilor publice deconcentrate poate beneficia de un concediu fără plată pentru o perioadă de maximum un an de zile.
(G.E.)