Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat ieri, 25 aprilie 2016, prima activitate în cadrul Campanei „Neglijența, invitație deschisă la furt”, care se va desfăşura în perioada aprilie - septembrie 2016. Scopul: informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.
Pentru fiecare cetăţean locuinţa este spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală. Campania „NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, derulată în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A., îşi propune să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce priveşte furturile din locuinţe. Activităţile circumscrise acestei iniţiative vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive.
Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, au fost realizate fly-ere adresate cetăţenilor, afişe ce vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari din mediul urban şi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice. Totodată, un clip video şi un spot audio vor fi promovate, pentru ca mesajele destinate prevenirii spargerilor de locuinţe să ajungă la cetăţeni. În premieră pentru colaborarea dintre cei doi parteneri, va fi realizat un site web dedicat exclusiv campaniei, respectiv www. prevenireafurturilor.ro. În data de 25 aprilie, poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani - Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi şi inspectori de asigurări din cadrul Groupama Asigurări Botoşani au desfăşurat o acţiune de prevenire a furturilor din locuinţe pe raza municipiului Dorohoi. Au fost organizate întâlniri cu angajaţi ai unei societăţi comerciale dorohoiene, care au fost informaţi cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe. Au fost distribuite materialele preventive realizate în cadr ul campaniei. De asemenea, poliţiştii s-au deplasat în diverse zone ale municipiului Dorohoi, unde cetăţenii au primit materiale informative referitoare la prevenirea furturilor din locuinţă.
Este extrem de neplăcut să-ţi găseşti casa spartă. De aceea, dorim să te ajutam să nu devii una dintre victimele celor care fură din locuinţe. Infractorii speculează neglijenţa locatarilor în a-şi securiza casa. De exemplu, aceştia profită de faptul că la unele apartamente situate la parter sau etajul unu ferestrele sunt lăsate deschise şi nesupravegheate. Un aspect foarte important al prevenirii furturilor din locuinţe este reprezentat de necesitatea adaptării măsurilor de siguranţă la tipul de locuinţă şi la valorile care trebuie protejate. POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANADĂ: Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie! Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului! Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă! Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat! Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să-ţi ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!
Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate! Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024