În perioada în care pandemia de Covid-19 a reprezentat o mare provocare la nivel global, Penitenciarul Botoșani a dat dovadă de reziliență și repliere a metodelor de intervenție psiho-socio-educative destinate reintegrării sociale a persoanelor aflate în custodia unității, precum și de asumare a rolului comunitar în ceea ce privește componenta de prevenire a comportamentelor delincvente.
Specialiști din cadrul Serviciului reintegrare socială, alături de cadre didactice ale Școlii gimnaziale nr. 7 Botoșani au făcut posibil ca elevi din clasele a VII-a și a VIII-a și patru deținuți (cu fapte antisociale care au avut sau nu legătură cu dependența de substanțe) să participe, în data de 2 martie 2022, în cadrul unei activități interactive, desfășurate on-line.
În cadrul activității, care a avut drept scop prevenirea comportamentelor sancționabile prin prezentarea de informații referitoare la efectele stilului de viață și a alegerilor zilnice asupra personalității și comportamentului, deținuții au răspuns întrebărilor elevilor cu privire la „povestea vieții lor”, modul în care stilul de viață adoptat le-a influențat negativ viața, urmările acțiunilor ilegale și deciziile personale privind reintegrarea în societate.
Demersul educațional s-a desfăşurat într-o atmosferă optimă, marcată de interesul auditorilor, feed-back-ul primit fiind unul pozitiv.
De asemenea, a reprezentat un bun prilej de meditaţie legată de deciziile viitoare care presupun asumarea unor comportamente infracționale și/sau adictive, pe de o parte, precum și consumul de alcool/droguri sau orice tip de adicții asupra capacității de luare a deciziilor viitoare, evidențiind factori protectivi precum părinții/familia, cadrele didactice, implicarea în activități legale și specifice vârstei, care presupun dezvoltarea acelor abilități de viață care nu lezează interesele celorlalți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024