Cazino preluat de un avocat pe o perioadă de 49 de ani
Firma din Botoşani, al cărei acţionar unic şi administrator este avocatul Doina Berescu, a preluat în contract de locaţiune, pentru o perioadă de 49 de ani, clădirea cazinoului după discuţii care au durat nu mai puţin de un an de zile.
Doina Berescu a precizat ieri, că evaluările în ceea ce priveşte infrastructura au fost deja demarate şi vor fi finalizate în termen de şase luni, urmând ca mai apoi să se ia o decizie în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare.
„
Obligaţiile noastre au în vedere reabilitarea acestei clădiri într-o perioadă de maxim cinci ani, investiţia urmând a se desfăşura cu fonduri proprii şi finanţări din piaţa de capital, posibil şi fonduri europene. În prezent, suntem într-un amplu proces de evaluare a imobilului, adunând documente şi specialişti pentru categoria de imobile monumente istorice în vederea efectuării mai multor studii şi expertize de specialitate”, a precizat
avocatul Doina Berescu.
Clădire cu un secol de existență
La finalul evaluărilor clădirii, un proces de altfel extrem de complex, având în vedere starea avansată de degradate a clădirii, care are peste un secol de existenţă, vor fi căutaţi cei mai buni arhitecţi şi specialişti în restaurări, care vor stabili paşii ce trebuie urmaţi.
„
La o prima estimare avem de reabilitat 2.500 mp suprafaţă construită (demisol şi parter), la un preţ mediu de 1.500-2.000 de euro/mp. Tot în urma evaluărilor vom stabili toate funcţiunile clădirii, dar pot să amintesc că vor fi amenajate spaţii pentru activităţi de divertisment, activităţi comerciale şi de interes public . Nu pot spune în acest moment dacă vom avea şi funcţiunea de activităţi tip cazinou, urmând să decidem după finalizarea evaluărilor de care am amintit”, a menţionat
Doina Berescu.
Firma din Botoșani condusp de Doina Berescu
Administratorul
SC Ecoland Production SRL Botoşani nu a putut preciza suma pe care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor o va încasa în aceşti 49 de ani şi a declarat că totul depinde de activităţile care se vor derula în incinta cazinoului.
Totuşi, în scurt timp, în contul unei fundaţii care funcţionează pe lângă
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor vor intra 20.000 de euro, în baza parteneriatului semnat recent, prin care vor fi ajutate persoane aflate în dificultate.
Firma Ecoland Production este condusă în proporţie de 100% de
Doina Berescu din 2010. Aceasta se află într-un parteneriat strategic cu soţul ei, afaceristul Iulian Berescu.
La începutul lui 2011, cei doi şi-au vândut propria firmă, Romtranspetrol, către azerii de la SOCAR. Firma celor doi botoşăneni deţinea o reţea de 14 benzinării în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ şi era extrem de importantă printre jucători pe piaţa distribuţiei de carburanţi din nord-estul ţării.
„În Vatra Dornei am desfăşurat, începând cu anul 2001, două proiecte de succes, respectiv depozitul de carburanţi din Argestru - Vatra Dornei, pe care l-am reabilitat, modernizat şi în prezent este exploatat de Grupul Rompetrol, şi cele două benzinării care fac parte din reţeaua naţională SOCAR”, a explicat
Doina Berescu.
Ne-am propus să redăm frumuseţea şi splendoarea clădirii
Tot ea a explicat şi motivele pentru care s-a trecut de la petrol la alt domeniu de activitate:
„Având în vedere experienţa acumulată şi faptul că în piaţa carburanţilor nu mai putem funcţiona pe o perioadă de trei ani de acum încolo şi nici în activităţi conexe acestui tip de afaceri, am avansat discuţii cu reprezentaţii Arhiepiscopiei Sucevei pentru găsirea unei formule de colaborare care să aibă drept scop salvarea clădirii. Ne-am propus să redăm frumuseţea şi splendoarea clădirii aşa cum a fost iniţial, dar în acelaşi timp să aibă funcţiunile actuale şi să fie accesibilă tuturor celor care vizitează această frumoasă staţiune montană”, a completat
Doina Berescu.
CITEȘTE:
Afacerea anului la Botoşani: Familia Berescu și 35 milioane euro