La sfârșitul săptămânii trecute, pe rețeaua socială Facebook, a fost semnalat un aparent caz de neglijență a medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani. Utilizatoarea care a făcut publică fotografia unui pacient în vârstă, a specificat, pe lângă altele, că bătrânul ar fi stat să aștepte îngrijiri medicale mai bine de trei ore, timp în care medicii au trecut nepăsători pe lângă el.
Cazul a ajuns în atenția conducerii Spitalului „Mavromati”, care va efectua o anchetă la nivel administrativ pentru a stabili cine se face vinovat de situație.
„La nivelul conducerii spitalului, ne-am autosesizat și se va constitui o comisie de cercetare administrativă, sunt verificate toate prezentările din ziua de 11 decembrie și, așa cum știți, există o procedură care reglementează internarea pacienților prin camere de gardă, prin compartiment de primiri urgențe și unitatea de primiri urgențe. Sunt urgențe în funcție de gradul de risc pe care îl reprezintă, dar dacă se constată abatere, vom lua măsuri de sancțiune”, a declarat Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Județean.
Întrebat dacă personalul medical insuficient care oferă îngrijiri medicale în cadrul UPU ar putea fi o cauză pentru care astfel de situații au loc, acesta a fost rezervat. „Nu aș vrea să mă hazardez, ar putea fi și asta, dar până nu avem datele concrete din dosarul electronic al pacientului, nu pot face aprecieri”, a răspuns Ioan Asaftei.
CITEȘTE:
SFÂȘIETOR! Bătrân umilit și uitat de medici pe holurile de la Urgențe: Nu mă interesează, nu mă privește
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024