Închiderea școlilor se va face clasă cu clasă. Nu mai există scenariul în care, din cauza mai multor cazuri de infectare, se închide automat toată unitatea de învățământ.
Suspendarea cursurilor fizice într-o clasă/grupă se face dacă sunt mai multe cazuri de infectare cu virusul Sars-CoV-2, dar doar în acele clase.
Și asta potrivit proiectului de ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, varianta înaintată de Ministerul Educației, obținută de Edupedu.ro. Nu sunt prevăzute reguli specifice cu privire la suspendarea activității în întreaga unitate de învățământ pe baza unui număr crescut de cazuri în rândul elevilor și profesorilor.
Astfel, suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune în următoarele situații:
”La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional si postliceal. În această situație se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
În situațiile prevăzute mai sus, procesul de învățământ continuă în sistem online. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unității de învățământ/instituției conexe, după consultarea DSP/DSPMB, cu aplicarea prevederilor art. 9 alin (4) din Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5447/2020.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, in urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții directi ai acestora si va decide împreună cu conducerea unității de învățământ daca se impune carantinarea”.
„Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată responsabilul desemnat de către conducerea unităţii de învăţământ”, prevede ordinul de ministru în stadiu de proiect.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024